Pe 5 aprilie 2022 s-a desfășurat atelierul de validare organizat în cadrul proiectului UNODC „Deblocarea impunității traficanților și sprijinirea justiției pentru victimele traficului de persoane în Sud-Estul Europei”, finanțat de Biroul de Monitorizare și Combatere a Traficului de Persoane al Departamentului de Stat al SUA. Scopul evenimentului a fost de a valida constatările și recomandările elaborate urmare a revizuirii și analizei naționale a cazurilor de trafic de persoane (TiP) în Moldova și prezentate în studiul „Evaluarea răspunsului statului la cazurile de trafic de ființe umane, din perspectiva echității, eficienței și centrării procesului penal pe victimă”
Analiza cazurilor de trafic de persoane selectate va servi ca punct de inițiere pentru o consultare intensă ulterioară cu părțile interesate relevante pentru a înțelege, încă de la primele etape și pe parcursul procesului, cum pot fi identificate cazurile de trafic de persoane, diferențierea acestora de alte infracțiuni, precum și să aplice abordări centrate pe victimă, să fundamenteze cazurile prin colectarea de dovezi adecvate și să operaționalizeze în mod consecvent acordurile și aranjamentele de cooperare existente cu alte țări din regiune și Uniunea Europeană.
Cazurile penale selectate au fost analizate în perioada februarie-martie 2022 de un grup format din 4 experți, și anume, un judecător, un procuror, un ofițer de urmărire penală și un avocat, contractați în cadrul proiectului UNODC.
Reprezentanți ai Guvernului Moldovei, sistemului judiciar, procuraturii, societății civile, mediului academic, organizațiilor regionale/internaționale și alți practicieni-experți relevanți au participat la atelierul de validare. Întrucât evenimentul s-a desfășurat în format hibrid, participarea online a reprezentanților din Belgia și Franța în calitate de țări mentor ale proiectului, precum și a Coordonatorului de proiect UNODC din Viena, Austria a fost importantă la eveniment. „Deblocarea impunității traficanților și sprijinirea justiției pentru victimele traficului de persoane în Sud-Estul Europei” este un proiect regional în care sunt implicate următoarele țări: Moldova, Albania, Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia.